ŞtiriȘtiri România

70 De Oameni, Evacuați Dintr-un Bloc Din Timișoara, După O Dezinsecție La Parterul Imobilului. Ministrul Sănătății A Dispus Un Control La DSP Timiș

La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, două autospeciale de transport personal și victime multiple (ATPVM), un echipaj CBRN și un motoventilator, a transmis ISU Banat.

Potrivit celor de la ISU, s-a decis evacuarea locatarilor de pe întreaga scară până la finalizarea măsurătorilor de către echipajul CBRN. Au fost evacuate 70 de persoane: 58 adulţi şi 12 minori.

Oamenii povestesc că au simțit un miros înțepător chiar și la etajul 8 al scării de bloc, deși dezinsecția s-a făcut la parter.

„Am simțit mirosul și atunci ne-am speriat, că au venit pompierii peste noi. Ne-au scos afară pe toată lumea, cu copii mici, ne ține de o oră. Ce să faci, cine o greșit să plătească”, a povestit o femeie. 

70 de oameni, evacuați dintr-un bloc din Timișoara, după o dezinsecție la parterul imobilului. Ministrul Sănătății a dispus un control la DSP Timiș
Oamenii au fost evacuați din bloc

„S-a presupus că au dat cu gaze la Codrina, ca să dezinfecteze. Atât știm. La etajul 10 n-am simțit niciun miros, alții da. Acum nu știu, așteptăm să intrăm și noi înăuntru cumva. De la ora 21 stăm afară”, a spus o altă locatară. 

„Am simțit miros în bucătărie, era un miros de cauciuc ars, așa puternic, stau la etajul 8”, a adăugat altă femeie. 

Potrivit reprezentanților ISU Timiș, pe scara blocului nu au fost înregistrate depășiri ale valorilor normale, dar la parter, unde este cofetăria în care s-a făcut dezinsecția, aparatul a înregistrat depășiri ale unui insecticid CY10. 

Subprefectul de Timiș și viceprimarul Timișoarei au mers la fața locului.

„Cei de la ISU nu vor pleca până nu vor curăța acest spațiu de la parter. Apoi se vor mai face verificări pe casa scării, inclusiv până la etajul 10, să vedem dacă mai persistă mirosul. Nu vrem să riscăm. E un deranj, le vom spune la ce hotel să se deplaseze, probabil că dimineața se vor putea întoarce”, a spus subprefectul de Timiș.

„Nimeni nu își dorește o repetare a tragicului eveniment din noiembrie 2019, de pe strada Mioriței. Blocul a fost evacuat, iar eu am vorbit în această seară cu ministrul de Interne, Lucian Bode, secretarul de stat Raed Arafat și reprezentanții Prefecturii Timiș și suntem pregătiți să dăm oricând o mână de ajutor pentru cazarea familiilor evacuate”, a anunțat, pe Facebook, edilul Timișoarei Dominic Fritz.

Persoanele evacuate din scara afectată vor fi relocate cu 3 microbuze, în unități de cazare identificate cu sprijinul operatorului economic, Primăria Timișoarei și ISU Timiș

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a dispus un control la DSP Timiș

„Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a dispus, în această seară, trimiterea Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș pentru a ancheta cazul de la Timișoara unde 58 de adulți și 12 copii au fost evacuați dintr-un bloc de 10 etaje după ce, la cofetăria de la subsolul blocului, a avut loc o acțiune de dezinsecție”, se arată într-o informare a Ministerului Sănătății.

Citeşte şi:

Momente emoționante surprinse la Mina Lupeni, când minerii au ieșit la suprafață, după șase zile de protest

Hărțuirea sexuală în universitățile din România: „Profesorul m-a chemat la el în birou și mi-a cerut să-l sărut. Am înghețat”

Dan Puric: „Am vrut să ajut o fată oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali

PARTENERI – GSP.RO

Dan Puric: „Am vrut să ajut o fată oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali


CTP s-a dezlănțuit la adresa Dianei Șoșoacă. Declarația lui e HALUCINANTĂ: ”Este molozul minţii că...”

Playtech.ro

CTP s-a dezlănțuit la adresa Dianei Șoșoacă. Declarația lui e HALUCINANTĂ: ”Este molozul minţii că…”


O studentă din Rusia a fost torturată ore întregi, apoi ucisă de fostul iubit. Poliția a ignorat apelurile vecinilor

Observatornews.ro

O studentă din Rusia a fost torturată ore întregi, apoi ucisă de fostul iubit. Poliția a ignorat apelurile vecinilor


Horoscop 24 februarie 2021. Săgetătorii ar fi bine să își măsoare cuvintele și să abordeze inteligent situațiile

HOROSCOP

Horoscop 24 februarie 2021. Săgetătorii ar fi bine să își măsoare cuvintele și să abordeze inteligent situațiile


Cea mai nouă teorie a conspirației din SUA: Zăpada din Texas nu este reală. Experimentele bizare prin care oamenii au încercat să demonstreze teoria

Știrileprotv.ro

Cea mai nouă teorie a conspirației din SUA: Zăpada din Texas nu este reală. Experimentele bizare prin care oamenii au încercat să demonstreze teoria


Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii

Telekomsport

Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: “M-a chemat în cameră şi…”. Cine e agresorul: primele informaţii


Cum să vinzi și să cumperi în siguranță pe OLX (Publicitate)

PUBLICITATE

Cum să vinzi și să cumperi în siguranță pe OLX (Publicitate)

Urmărește cel mai nou VIDEO

Hits: 1

Stiri asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close